Viaţa nu se explică, ci se trăieşte…

PRIMA MAȘINĂ ELECTRICĂ DINTR-UN CAMPIONAT DE VITEZĂ IA MINȚILE PILOȚILOR

campionii

A 3-a ediție a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018 a avut loc pe 9 și 10 iunie, la Brașov, unde Kaufland E-Rally Team a fost din nou în lumina reflectoarelor.

Prima vedetă a campionatului a devenit, începând cu acest weekend, un VW Golf GTI, proaspăt transformat total într-o masină electrică de curse, care a stat la poze cu admiratorii pasionați de sporturi de viteză. Mașina electrică din etapele precedente a rămas insă în continuare în competiție ca deschizătoare de drum.

Sorin intre doua

La invitația lui Sorin Ghișoi, multiplu campion național la competițiile de viteză, alți 4 piloți profesioniști cu state vechi în sporturile de viteză au încercat în premieră mașina electrică, în condiții de vizibilitate și aderență reduse, pe un traseu de 5 Km și o diferență de nivel de 235 m, in condiții de ploaie.

”E o senzație unică, e viitorul!” – a fost concluzia a 4 piloți profesioniști campioni, invitați să conducă prima mașină electrică dintr-un Campionat de Viteză

Dan Gârtofan a fost primul dintre piloții profesioniști care l-au mutat pe Sorin Ghisoi în dreapta, pentru a încerca mașina electrică. Cu o experientă de 25 de ani în competițiile de viteză, are în palmares nenumărate titluri și trofee. Pe lângă pasiunea pentru adrenalină, Dan dă dovadă și de spirit de responsabilitate socială, demarând în urmă cu câteva luni un proiect de educație rutieră, ERA – Educație, Responsabilitate, Atitudine, în colaborare cu instituții de stat din Brașov. Programul este dedicat elevilor de clasa a 12-a din 40 de licee brașovene și va fi reluat odată cu începerea școlii, în această toamnă.

Sorin Ghisoi cu Dan Gartofan

Legat de experiența din acest weekend, când a pilotat în premieră o mașină electrică de curse, pilotul Dan Gârtofan declară: ”Este o mașină pentru oameni cuminți care nu mai suportă zgomotul. Haha, e clar că glumesc, da? Eu vreau să îl felicit pe Sorin Ghișoi pentru inițiativa de a gândi un asemenea proiect eco, e clar că ăsta e viitorul, către asta tindem toți, chiar dacă mie, unul, deocamdată încă îmi place zgomotul. Îl las pe Sorin să fie el primul” a încheiat pilotul, râzând.

Lucian Răduț, cel care a și câștigat această a 3-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, cu un timp de 2 minute și 40,597 secunde pe un traseu de 5 km, a fost cel de-al doilea pilot profesionist care a încercat mașina electrică de curse. ”A fost o expriență unică, mai ales că nu am mai mers niciodată cu o mașină electrică. Am mers cu trotinete, biciclete, cu orice altceva electric, dar nu cu mașină. Îi mulțumesc lui Sorin că mi-a făcut această propunere și am încredere în el că va duce la capăt cu bine acest proiect care schimbă lumea. Ne știm de vreo 20 de ani și am toată încrederea în el” încheie câștigătorul etapei a-3 a Campionatului de Viteză în Coastă.

Sorin Ghisoi cu Lucian Radut

Ovidiu Zaberca a încercat și el în acest weekend ochioasa mașină. Numele pilotului reșițean este strâns legat de cel al tatălui său, Nicolae Zaberca, pilot ce făcea furori în anii 80 pe ciurcuitele și traseele de coastă din tară. Tatăl lui i-a fost sprijin și este în continuare în tot ceea ce Ovidiu a întreprins și continuă să realizeze. La fel ca și ceilalți piloți invitați ai lui Sorin Ghișoi, se mândrește și el cu locuri importante în clasamentele competițiilor de viteză ale României. În ceea ce privește experiența conducând mașina electrică de curse, Ovidiu mărturisește: ”M-a surprins atâta liniște, e ceva foarte nou, n-am auzit decât anvelopele. Mi se părea că mă uit la tv la Formula 1, nu că merg pe traseu! Eu îl felicit pe Sorin că a avut ideea asta și cine știe, poate chiar o să trecem toți pe mașină electrică de curse, că la mașini de stradă, cam asta cred că se va întâmpla cu siguranță în viitor” încheie pilotul reșițean cu adrenalina în sânge.

Ovidiu Zaberca cu Sorin Ghisoi

Celor 3 piloți care au răspuns provocării lui Sorin Ghisoi de a face o tură cu mașina electrică de curse li s-a alăturat și Mihai Beldie, care, pe lângă pilot de curse și instructor acreditat, mai este și fondatorul unui vlog auto, unde impărtăseste pasiunea, experiențe și informații utile pentru iubitorii de mașini. Mihai, care l-a avut în dreapta pe un admirator al competițiilor de viteză, totodată câștigător al unui concurs organizat pe vlogul lui, Vroom Vroom vlog, a pus muzică clasică pe durata urcării și s-a distrat copios. ”Imi place tare mult, e super wow senzația, e foarte tare proiectul Kaufland E-Rally Team, eu mai vin să mă dau cu mașinuța asta așa de tăcută, dacă mă mai primiti” a încheiat, entuziasmat, pilotul-vlogger. De altfel, dovada experienței lui la volanul primei mașini electrice de curse este aici: https://youtu.be/0vTvcBgsYNs

Mihai Beldie

În etapele precedente, silențioasa masină a cucerit și inimile altor curajoși care au experimentat senzații tari, între ei numărandu-se și polițistul Marian Godină, care a schimbat percepția românilor asupra instituției în care lucrează, Bianca Constantin, detinătoarea titlului Miss Universe 2009, Corina Nivnea, Miss Global Beauty Queen 2015, jurnalistul Marius Saizu, fost pilot de incercări, prezentatoarea tv Teodora Antonescu, bloggeri, vloggeri etc.

Următoarea etapă a Campionatului Național De Viteză în Coastă Dunlop 2018 are loc la Reșița, în zilele de 30 iunie și 1 iulie 2018.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>